Bălegarul cu Dinți de Argint

Un pungaș din La-La, îndrăgind adulația, Prin orașul ratat se plimba împărat; Căcându-și prin feed-uri pantalonii și grația, Din telefon el răgea, un tweet de rahat. „Veniți să grohăim pe Truth Social, prin rețele ascunse, După un Like nemaivăzut, fioros, sclipitor, Ce-și schimbă zilnic, prin scroll-uri nepătrunse, Coperta, banii și ochiul lucitor… Iar Insula Epstein măreață din nou o voi face, Cât lumea întreagă în fața-mi se pleacă; Sub raza-mi de aur, istoria tace, Și orice magnet, la porunca-mi, se îneacă!” „Stăpâne!,” strigau Q-târziii, cu trâmbițe, goarne, „Like-ul acela nu vine la noi. Mai bine împungem vecini buni cu coarne, Și discipolii mici, de dus la război…” "Canucii ne râd, iar Carney nu se pleacă; Își ține lacul rece și zâmbetul senin!" Dar regele senil tăcea bâșind roșcat, Pe gânduri deraiate la un decret cretin... „Ce fiară ciudată îmi umple de sânge Și-oprește vânarea Like-ului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună și plânge? Ce frunză uscată mă bate mereu?…” „Stăpâne, Like-ul cu colți de argint Chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă-l pe Carney cum latră, gonindu-l…” Dar regele, întors, răspunse: „Taci! Ia cornul mai bine și sună întruna. Să suni până mori, către cerul senin… Ontario îl voi redenumi, numele-n piatră-mi voi scrie, Voi șterge orice hartă ce-amintește de chin. De nu mă iubește poporul Canuk, al meu îl voi face, Și tot ce vomit voi numi reformă, mă voi aia pe lege deplin.” Atunci asfinți după creste Luna, Și cornul sună... însă foarte puțin.

A thief from La-La, enamoured of praise, Through the BS city paraded as king; While soiling his trousers through feeds in his ways, From his phone there arose a farting thing. “Come, let us grunt upon Truth Social’s ground, Through networks concealed from the eye and the ear, For a Like never seen, fierce and splendour-crowned, That glitters each day, ever near; In scrolls most impenetrable, day after day, It changes its cover, its monies, its eye… Great Epstein Isle shall I make great again, And every magnet, drawn in pee, shall die!” “O Sire,” cried the Q-late, with trumpets and horns, “That Like will not come unto us. Go hunt us good neighbours, or horned jest-borings, Or small followers, fit for our truce…” The Canucks do but laugh; Governor Carney stands fast; He keeps his cold lakes and his smile calm and serene… Yet the dotard king passed through the red-russet dust, His gaze on a foreign decree set and keen. “What strange beast fills all my veins with its fire, And halts the pursuit of my Like? What black bird sits weeping aloft in the moon? What sere leaf doth ever me strike?…” “O Sire, the Like with its silver-white teeth Hath caught thee, grunting beneath the green trees. Hear Carney pursue it, his barking more shrill…” But the king turned around and commanded: “Peace! Take up the horn, and blow without cease. Blow till thou diest, to heaven serene…” “Ontario I shall rename; in stone carve my name; I’ll erase every map that recalls all my pain. If the people love not, I shall make them my own, And call all I do both reform and law’s reign.” Then the Moon set behind the hill-crests in flight, And the horn gave its cry... but a little, that night.